Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2008
other · respins
Gheorghe Gabor
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Plenul Camerei Deputaților, în ședința din 17 martie 2008, a hotărât, în temeiul art. 104 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, retrimiterea propunerii legislative susmenționate la comisia sesizată în fond în vederea reexaminării și întocmirii unui raport suplimentar.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a reluat examinarea acestei inițiative în ședința din 15 aprilie 2008.
La lucrări au fost prezenți 17 deputați din totalul de 28 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Au fost prezenți, în calitate de invitați din partea Asociației Proprietarilor pe Legea nr. 112 din 1995, doamna Savu Carmen, domnul Theodorescu Răzvan și domnul Stere Virgiliu.
Au fost depuse amendamente în scris din partea Grupului parlamentar PSD, a Grupului parlamentar al Partidului Conservator și a Grupului parlamentar al Partidului România Mare.
De asemenea, în cursul dezbaterilor, o parte dintre amendamente au fost admise, unele reformulate și altele retrase verbal de către inițiatori.
În urma reexaminării, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu amendamentele admise, redate în anexă la prezentul raport suplimentar.
În raport cu obiectul și conținutul său, ce vizează modificarea unei legi organice, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Așa cum rezultă și din raport, în timpul dezbaterii în Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost aduse amendamente de către reprezentanții a trei grupuri parlamentare, unele dintre ele au fost admise, altele respinse, iar unele dintre aceste amendamente au fost retrase chiar de către inițiatori.
Dumneavoastră aveți textele respective atașate raportului și sigur că urmează să vă exprimați punctul de vedere pentru fiecare grup parlamentar.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.