Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Aurelia Vasile
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Probabil că nu am fi avut niciun comentariu legat de acest proiect de lege, fiind un lucru care este reglementat printr-un regulament al Consiliului Europei, avem regulamentul OCPI-ului, bineînțeles toate actele care sunt indicate de către ministerul de resort, în condițiile în care trebuie să intrăm și noi cu aceste reglementări alături de țările membre ale Uniunii Europene.
Dar aceste lucruri Comisia Europeană le-a reglementat începând cu 2006, 2007, 2008. Constat că la nivelul anului 2005, atunci când noi eram în preaderare și nu eram membri deplini ai Uniunii Europene, Guvernul Tăriceanu din acel moment a elaborat o serie de ordonanțe de urgență care să facă cât de cât armonizarea României cu ceea ce impuneau la acel moment regulamentele Uniunii Europene.
Dar, domnule președinte, că nu s-a făcut nimic din 2005 până în 2011, că în acest moment, probabil strânși cu ușa de forurile europene, ne-am adus aminte să facem aceste reglementări sau pur și simplu ceea ce scriem și ceea ce se realizează sunt două deziderate total deosebite?
Vorbim aici de obligarea la plata unor taxe suplimentare către bugetul general al comunităților europene pentru producătorii de lapte și cei care produc zahăr și îl și prelucrează pe producția de izoglucoză. Despre cine vorbim? Ce zahăr? Ce lapte? Ați văzut dumneavoastră în România în acest moment industrie de lapte care să aibă supraproducție? În condițiile în care am avea acest lucru, domnule președinte de ședință și stimați colegi, și s-ar aduna aceste taxe, ele ar fi virate către comunitățile europene, în condițiile în care așa cum Guvernul României nu a putut să atragă decât 3% din fondurile care sunt repartizate României până în 2013, stau să mă întreb dacă am avea această supraproducție la lapte, în industria laptelui și a zahărului, am alimenta din nou industriile agricole și producțiile agricole ale altor state membre ale Uniunii Europene în condițiile în care noi nu am fost în stare să atragem decât 3%?
Este corect că trebuie să avem reglementările în legislația națională privind directivele și regulamentele europene, dar în același timp trebuie să facem două constatări: că ministerul nu s-a ocupat de atragerea fondurilor pe zonele respective; a doua, că din 2005 și până astăzi n-a interesat pe nimeni să facă armonizarea legislativă; iar al treilea lucru, socotind că ici și colo câte un producător ar putea să depășească cât de cât ceea ce i-a fost repartizat, autoritățile cu competențe să poată să-l sancționeze, să vireze banii la comunitățile europene, deci bugetul general al comunităților europene, de unde niciodată nu se vor mai întoarce în România.
Deci, domnilor colegi, încă o dată vă remarc ceea ce știe să facă Guvernul Boc, să taie salarii, să impoziteze pensii și să instituie constant amenzi, amenzi, majorare de taxe și de impozite.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .