Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2012
Informare · informare
Kerekes Károly
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Așa cum ați auzit din prezentarea făcută de doamna ministru Câmpeanu, cât și din raportul comisiei, prezentat de către domnul președinte Popescu, acest act normativ, respectiv Ordonanța nr. 124/2011, aduce, în bloc, o serie de modificări la mai multe acte normative din domeniul asistenței sociale.
Grupul nostru parlamentar, al UDMR-ului, a manifestat o atenție deosebită față de aceste modificări, pe care le considerăm bine-venite și sunt în beneficiul asistaților social.
În mod deosebit, am urmărit evoluția situației în ceea ce privește acordarea indemnizației pentru creșterea copilului. Noi, de ani de zile, suntem de părere că trebuie să revenim de la cifra de 75% – cuantumul de 75% – la un procent mai mare în ceea ce privește cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului.
Deci putem constata cu satisfacție că amendamentul nostru, care s-a întâlnit, de fapt, cu propunerea guvernului actual, a fost adoptat de către comisie.
La fel, noi, de ani de zile, insistăm pentru eliminarea discriminării care există la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în raport cu numărul nașterilor. Considerăm că este inechitabil să fie acordate aceste indemnizații numai pentru primele trei nașteri.
Noi am propus eliminarea acestei situații și tot cu satisfacție am constatat că această comisie care a dezbătut proiectul de lege în fond... – de altfel și comisiile care au dat avizul au fost de acord cu acest lucru – a fost eliminată această situație.
Deci amendamentul nostru a fost acceptat.
În aceste condiții, bineînțeles că Grupul parlamentar al UDMR susține acest act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.