Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 octombrie 2007
appointment · adoptat tacit
Mario Ovidiu Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Stimați colegi,
Zilele acestea cineva se întreba retoric: oare cât va dura la români procesul de integrare? Cu alte cuvinte: oare când va fi și în România o atmosferă politică normală, în care nota dominantă să fie calmul, nu tensiunea, iar economia să-și vadă de treabă?
## Stimați colegi,
În 1873, Titu Maiorescu spunea: „cuvântul, ca și alte mijloace de beție, este, până la un grad oarecare, un stimulent al inteligenței. Consumat, însă, în cantități prea mari, el devine un mijloc puternic pentru amețirea inteligenței”.
Nu am ales întâmplător acest citat, ci pentru că, în opinia mea, el ilustrează cât se poate de semnificativ ceea ce se petrece de câteva săptămâni încoace atât pe scena politică românească, dar și în mass-media scrisă și audio-vizual. Asistăm cu toții la un soi de heirupism, un fel de întrecere între unele instituții ale statului și media în demascarea inamicului public: corupția. Nu doresc să fiu greșit înțeles. Cu toții ne dorim o Românie în care corupția să devină o amintire urâtă. A induce, însă, în rândul opiniei publice ideea că politica este sinonimă cu corupția este, cel puțin, un punct de vedere periculos, cu consecințe imprevizibile chiar asupra credibilității principalelor instituții ale statului.
Ei bine, se pare că o serie de colegi de-ai noștri din politică, dar și comentatori politici agreează tot mai mult acest tip de abordare. Nu demascarea unui corupt sau a altuia este o chestiune blamabilă, ci modul în care se înțelege atingerea acestui obiectiv.
Ei bine, sunt de acord că nu poate exista democrație fără libertate de exprimare și nici ascunderea gunoiului sub preș nu înseamnă că s-a făcut curățenie, dar, din păcate, și o spun cu profundă mâhnire și dezamăgire, am ajuns în situația jalnică în care, adesea, mediocritatea ține loc de profesionalism. Cum altfel aș putea explica exprimări de genul: „Guvernul este sifilitic” sau „Românica devine majoră, dar tot cocotă rămâne”?
Încă o dată, cred că libertatea de exprimare nu înseamnă sfidarea bunului-simț, dar nu cred că se poate face justiție manipulând opinia publică. Cred că politica nu poate fi eficientă dacă se sprijină pe corupți, însă cred, cu toată convingerea, că instituțiile statului cu responsabilități în actul de justiție trebuie lăsate să-și facă datoria, fără niciun fel de ingerințe politice. Altfel, vom rămâne încremeniți în mentalități pe care le credeam demult îngropate.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.