Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 octombrie 2007
Informare · respins
Ștefan Mihail Antonie
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Este adevărat că această propunere legislativă pleacă de la o situație reală. Referitor la unitățile administrative nouconstituite, adică după 1989, multe dintre ele nu au sedii sau nu au sedii corespunzătoare, însă forma în care este prezentată această inițiativă legislativă nu poate fi susținută, în mod deosebit, din două motive.
În primul rând menționăm că, pentru a deveni comune, acestea trebuie să aibă un set de dotări minime obligatorii, printre care se regăsește și sediul de primărie.
Al doilea motiv important este că propunerea legislativă este foarte generală și nu conține date cu privire la numărul primăriilor care nu au sedii, nici o evaluare a necesarului de fonduri și nici ordonatorul principal de credite prin bugetul căruia să se aloce fondurile de la bugetul de stat.
Ținând cont de aceste importante motive, inițiativa legislativă, în forma în care este prezentată, nu poate fi susținută.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.