Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege
Valentin Preda
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Domnule senator Emilian Frâncu, referitor la întrebarea dumneavoastră, vă comunicăm următoarele: Tronsonul de autostradă Nădlac–Arad are ca termen de finalizare a proiectului tehnic luna mai 2009.
Începerea lucrărilor este prevăzută pentru anul 2009, durata contractului fiind de 36 de luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.
Tronsonul de autostradă Arad–Timișoara, 32 km, și varianta de ocolire Arad, 12 km.
Contractul de proiectare și execuție lucrări pentru varianta de ocolire Arad a fost atribuit la data de 13 martie 2009, iar durata contractului este de 24 de luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, perioada de garanție fiind de 24 de luni.
Tronsonul de autostradă Timișoara–Lugoj.
Semnarea contractului de execuție este estimată pentru trimestrul III 2011.
Tronsonul de autostradă Lugoj–Deva.
Demararea lucrărilor este prevăzută pentru anul 2009, durata contractului fiind de 36 de luni de la data ordinului de începere a lucrărilor. Perioada de garanție va fi de 24 de luni.
Tronsonul de autostradă Deva–Orăștie.
Durata contractului va fi de 24 de luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar perioada de garanție va fi de 24 de luni.
Varianta de ocolire Sibiu.
Pentru Secțiunea 1, durata contractului este de 18 luni pentru execuția lucrărilor și 24 de luni perioada de garanție. Pentru Secțiunea 2, proiectul tehnic și detaliile de execuție au fost finalizate și aprobate în Consiliul Tehnico-Economic al CNADNR în data de 5 februarie 2009. Semnarea contractului este estimată pentru luna august 2009, iar durata contractului va fi de 20 de luni.
Tronsonul Sibiu–Pitești.
Studiul de fezabilitate a fost finalizat în anul 2008. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1.418/2008.
Varianta de ocolire a municipiului Pitești.
Lucrările au fost finalizate.
Autostrada București – Pitești.
În anul 2000 au fost recepționate lucrările de reabilitare pentru A1. Ulterior, au fost efectuate lucrări de reparații pe autostradă astfel: între km 29+000 și 37+000, lucrări de întreținere curentă; reparații la Calea 1, km 23+000– km 46+000, și la Calea 2, km 23+000–km 29+000 și km 36+000–km 43+000, s-au finalizat în anul 2008, cu o perioadă de garanție de 36 de luni.
Autostrada – Centura de nord a municipiului București.
În prezent este în curs de realizare studiul de fundamentare a deciziei de concesionare și, în funcție de rezultate, se vor derula procedurile privind modalitatea de achiziție publică: concesiune sau licitație deschisă.
Tronsonul București–Fundulea a fost deschis traficului la data de 4.06.2004.
Tronsonul Lehliu–Drajna a fost deschis traficului la data de 16 noiembrie 2004.