Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Adrian Moisoiu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Doresc să subliniez ideea că este greșit spus „dau cuvântul inițiatorului”, că acolo suntem foarte mulți inițiatori, pentru că este o dorință colectivă.
Este o lege care deja a trecut prin Parlamentul României și care a fost votată în urmă cu o lună sau două și care este deja promulgată de către președintele României, și anume aceea în care se legiferează existența manualelor alternative, publicate pe site-ul ministerului (deci în formă electronică), aceste manuale alternative pe site-ul ministerului pot să fie accesate și, în același timp, aduse acasă de către un elev, atunci când are la dispoziția sa un „băț de memorie”, un stick de memorie.
Deci inițiativa noastră, în clipa de față, este cât se poate de normală, zic eu, pasul următor și minim, și anume un stick de memorie care are o valoare minimă de 30 - 40 de lei, a se putea cumpăra, deci a se putea primi din partea Ministerului Educației și Cercetării la începutul unui ciclu de patru ani. Mă
refer la clasele V, VI, VII, VIII sau la clasele de liceu. Este o doleanță atât de mică față de marile cheltuieli care se fac în țara aceasta, încât eu cred că toți colegii vor fi de acord să se adopte această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc anticipat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.