Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
other
Doina Burcău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Dorim ca prin intermediul acestei declarații politice, de la acest microfon, să ne manifestăm consternarea și dezaprobarea cu privire la modificările ce se preconizează a fi aduse indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului, alocației pentru familia monoparentală, precum și alocației complementare pentru copii. Dezaprobăm orice scădere a indemnizației de creștere și îngrijire a copilului, a alocației pentru familiile monoparentale și/sau a alocației complementare pentru copii. De asemenea, dorim să subliniem că respingem diminuarea concediului parental de
la 2 ani la 1 an, în condițiile în care în România nu există servicii sociale (creșe) suficiente de îngrijire a copiilor.
Împreună cu Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen – Filia dorim să atragem atenția că:
1. Aceste măsuri nu au sens nici politic, nici economic, nici moral. În România, potrivit datelor disponibile, în luna martie la nivelul întregii țări, beneficiau de indemnizația pentru creșterea copilului 193.004 persoane, plățile cumulând 189.883.868 de lei. Din acestea, doar un procent de 20% primește o indemnizație mai mare de 600 de RON pe lună. „Economia” care s-ar face ar fi una infimă, care ar produce suferință nejustificată.
2. Indemnizația de creștere și de îngrijire a copilului nu este o pomană făcută de statul român femeilor și bărbaților. Indemnizația nu este nici ajutor social, aceasta înlocuiește salariul unei persoane care a contribuit la bugetul de stat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.