Sorin Avram Iacoban

Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,

Astăzi declarația politică: „Diversiunile «marca Băsescu» continuă și în prezent”.

Nu a trecut mult timp de când diversiunile create la Palatul Cotroceni de către „domnul profesor” au devenit politică de stat în România. Poliția politică se manifestă mai acerb decât înainte de 1989, însă de data aceasta într-o formă instituționalizată. Cu alte cuvinte, suntem în fața unei acțiuni premeditate de poliție politică, dar cu aparența unei etichete de legalitate. Puterile statului nu mai sunt egale. Echilibrul

puterilor statului a apus de mult în România, făcând loc unui despotism ridicat la rang de lege și patronat de un principiu al legalității prost înțeles.

Dincolo de magistrații corecți și dedicați valorilor dreptății și echității, se întrevede partea tenebroasă a puterii judecătorești, partea responsabilă de declinul constituțional, care, acționând la comandă politică, transformă puterea judecătorească într-una de represiune. Atunci când abuzurile intră în atenția publică, recurg la diversiuni menite să păstreze intactă aura de apostoli ai luptei împotriva corupției.

Dacă la zi sondajele arată încrederea populației față de instituțiile represive ale statului român, această încredere trebuie protejată împotriva oricăror încercări de trezire la realitate a celor manipulați.

Din punctul de vedere al manipulatorilor de serviciu, acțiunile represive trebuie să îmbrace forma unei susțineri populare, cu alte cuvinte, să se legitimeze în încrederea populației. Astfel, s-a încercat, pentru o manevră diversionistă, mutarea atenției populației de la cazul Rarinca la un caz care să reușească să atragă toată atenția opiniei publice, adică s-a încercat să se ascundă abuzurile DNA și denunțul calomnios al doamnei Livia Stanciu cu un aparent caz de corupție al prim-ministrului Victor Ponta. Indiferent de ce se va întâmpla în continuare, o întrebare se impune: cine se face vinovat de prejudiciile morale și materiale cauzate de cazul Rarinca și cine va acoperi aceste prejudicii? Deși există prevedere legală în materia erorilor judiciare, nu cunoaștem să se fi dus la bun sfârșit vreo acțiune în regres a statului român, condamnat de CEDO la plata unor prejudicii față de unii justițiabili, acțiune orientată împotriva magistraților care au produs cu neglijență sau cu rea-credință o eroare judiciară.

Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât condamnările suferite de statul român la CEDO însumează deja creanțe foarte mari, de ordinul milioanelor de euro, sume care ar trebui să fie recuperate de la magistrații care au produs eroarea judiciară, dar care sunt recuperate în realitate tot de la contribuabili, deci chiar de la persoana prejudiciată, care ar trebui să primească despăgubirea care să acopere prejudiciul confirmat de instanțele europene.

Astfel ajungem la absurdul situației în care o persoană prejudiciată de o hotărâre legală își acoperă prejudiciul cu sume proprii, conform contribuțiilor pe care le are la bugetul de stat.