Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2011
government confidence · adoptat
Ștefan Buciuta
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Declarația mea politică se intitulează: „Unii primari și prefecți ai Guvernului nu respectă Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale”.
Constituția României, în Secțiunea a 2-a – Administrația publică locală, la Principii de bază, articolul 120 alin. (2) prevede:
„În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă, se asigură folosirea limbii minorității naționale respective, în scris și oral, în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică.”
Iar Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, la articolul 90 prevede:
„(1) În raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română.
(2) În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale și cu aparatul propriu de specialitate, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atât în limba română, cât și în limba maternă.
(4) Autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în condițiile prevăzute la alin. (2).”
Aceste dispoziții legale nu sunt respectate de către primarul comunei Vatra Moldoviței, din județul Suceava, domnul Virgil Saghin.
În comună, până anul trecut, erau înscrise tăblițele cu denumirea satelor Ciumârna și Paltinul în limba ucraineană, dar în prezent aceste tăblițe au dispărut, deși în aceste localități populația majoritară este de etnie ucraineană.
Nu-mi pot explica care a fost criteriul de a văduvi aceste localități de denumirea bilingvă, având în vedere că sunt situate pe șoseaua care leagă România de Ucraina, respectiv orașele Câmpulung cu Cernăuți, trecând prin Rădăuți și Siret. Oare nu dăunează promovării turismului în această zonă?
Aș dori să știu dacă prefectul de Suceava, domnul Sorin Arcadie Popescu, cunoaște această problemă și, dacă da, de ce nu aplică în teritoriu măsurile legale ce îi sunt atribuite de Guvern.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.