Ninel Peia

Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,

Declarație politică intitulată: „Retrocedările către reprezentanții Statusului romano-catolic trebuie supuse dezbaterii publice și parlamentare”.

Am constatat, mai cu seamă de 3-4 ani încoace, existența unei crescânde febre a retrocedărilor către ceea ce este cunoscut sub denumirea de Status ardelean romano-catolic. Mă refer mai cu seamă la păguboasa atitudine a statului nostru vizavi de cererile de retrocedare făcute din partea reprezentanților Statusului romano-catolic.

Să ne înțelegem! Suntem buni și blânzi, ne place dreptatea și orice român corect știe că proprietatea trebuie respectată, mai ales după anii comunismului când, la modul declarativ, totul era al tuturor.

Văd cum fervoarea de care statul nostru e cuprins în legătură cu aceste cereri de retrocedare se transformă, monstruos, într-o acțiune de jaf la umbra legii.

Aceasta trebuie imediat oprită, până când rezultatele nu vor deveni complet ireversibile.

De asemenea, consider, și cu siguranță nu sunt singurul, că acest val de retrocedări către un organism tolerat, dar fără niciun fel de statut juridic, trebuie supusă cât mai repede dezbaterii publice și parlamentare.

Precizez că argumentele pe care le voi expune mai jos drept sprijin al demersului meu sunt atent selectate din documente și scrieri istorice cu valoare universal recunoscută, lucruri și fapte ce nu pot fi puse la îndoială de nicio persoană de bună-credință.

Întâi de toate, pentru ca acest proces de retrocedare să poată să aibă loc, este nevoie de existența unui proprietar. Și, atunci, când a avut Statusul romano-catolic statutul de proprietar?

Istoria ne dă răspunsul: niciodată! Pentru simplul motiv că el nu a avut niciodată vreun statut juridic. Mai mult, pe partea canonică, s-a stabilit că Statusul nu mărturisește unitatea cu Biserica Catolică și în consecință nu a fost aprobat de Sfântul Scaun. La 19 octombrie 1931, chiar Mitropolitul Bisericii Catolice de rit latin din România califica Statusul ca fiind o organizație anticanonică!

Pe scurt, înainte de a putea fi proprietar, acest amalgam cunoscut sub numele de Statusul romano-catolic trebuia să aibă personalitate juridică, lucru ce nu s-a întâmplat, repet, vreodată.

Iată faptele și actele care atestă acest adevăr imuabil: prin articolul IX al Concordatului încheiat între statul român și Sfântul Scaun, la 10 mai 1927, nu este recunoscut Statusul romano-catolic din Ardeal ca persoană juridică. Important mai este și faptul că, Statusul romano-catolic ardelean a intrat în Primul Război Mondial cu starea de fapt și de drept a unui simplu organ tolerat al Guvernului Ungariei.

În plus, mai sunt de reținut și următoarele două aspecte: nici Guvernul ungar nu a recunoscut Statusul romano-catolic ca organizație legal definită și, atenție, nici măcar Vaticanul nu a recunoscut până în 1932 Statusul romano-catolic. Acordul din 1932, publicat în Monitorul Oficial din București, la 3 august 1932, nu a fost ratificat de Parlament niciodată, fiind socotit un act interpretativ al Concordatului.