Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nechita Stelian Dolha
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
La această Ordonanță nr. 34/2013 am propus un lucru de bun-simț. Chintesența acestei ordonanțe este încărcătura pe hectar, încărcătura de vită mare pe hectar. În Uniunea Europeană calculul este următorul: 1,8 UVM/ha. Am propus în Comisia pentru agricultură o unitate de vită mare pe hectar și am argumentat: pentru că pășunile noastre sunt mai slabe, pentru că și lucrările poate le facem mai întârziat și așa mai departe.
Decizia Guvernului sau Ordonanța Guvernului a venit cu 0,3 UVM/ha. Cu alte cuvinte, în România, este nevoie de 3 ha ca să hrănim o vacă, ca să ne înțelegem foarte clar. Am spus că lucrurile nu mai pot continua așa. De ce? Pentru că tinerii fermieri de care tot vorbim și pe care vrem să-i stimulăm, în momentul în care-și cumpără și animale, se lovesc de ceva: nu au pășune unde să-și crească animalele. Nu au! Merg la primăriile din comunele respective și își dau seama că primăriile sunt blocate, pentru că această ordonanță în loc să vină și să, știu eu?, să deschidă această piață, să le spună tinerilor: cumpărați animale, dezvoltați-vă ca fermieri, treceți de la agricultura aceasta de subzistență la o agricultură familială și, dacă nu, cel puțin medie, noi i-am blocat mai tare.
Vine de la Senat și totuși se schimbă această cifră 0,5 UVM/ha și în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților și, din păcate, trebuie să o spunem, colegii noștri social-democrați au blocat-o din nou și au readus-o la 0,3 UVM/ha.
În concluzie, Partidul Național Liberal se abține în a vota această ordonanță, care noi credem că este greșită.
Mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.