Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Sorin Avram Iacoban
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Și noi la Comisia de IT am discutat despre acest proiect de lege. Am dat și noi un vot împotrivă. Pentru că și noi, într-adevăr, considerăm că nu trebuie să impunem prin lege ca un primar să poată să instaleze wireless la dumnealui în comună.
Ne mai punem întrebarea ce facem dacă e o comună de munte împrăștiată pe vreo 10 kilometri prin munți. Cam cât ar costa o asemenea lucrare? Pe de altă parte, primarul, dacă are dorința, posibilitatea financiară, se consultă cu cetățenii și are posibilitatea să facă lucrul acesta, poate s-o facă fără să fie un proiect de lege în acest sens. Poate s-o facă din resursele financiare ale comunei și așa mai departe.
Prin urmare, și noi propunem respingerea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.