Ninel Peia

Mulțumesc, domnule președinte. Dragii mei,

„Pericolul este iminent. Democrația este în pericol. Țara are nevoie de «oastea conștiinței naționale»”.

Revoluția din ’89 pare atât de departe și totuși mulți dintre noi se minunează întrebându-se de ce evoluția noastră pe toate planurile este atât de lentă. Speranțele acelui decembrie sunt și astăzi deziderate. În unele privințe putem vorbi chiar de mici regrese, care, desigur, sunt iritante. Imaginea generală privind România este însă mult mai complexă, mai ascunsă, mai veninoasă. Vocile care cer un avans mai rapid, mai solid au dreptate. Dar trebuie să afle că, cu precădere în ultimii ani, fiecare pas victorios al României a fost precedat de eforturi uriașe, de lupte infame, de tentative nevăzute despre care nimeni nu va vorbi explicit niciodată. Motivele sunt diverse și, credeți-mă, mai toate așa trebuie să rămână.

Altfel spus, argumentele pentru camuflarea acestor fronturi nevăzute sunt pertinente. Presa scrisă, mai ales cea de opinie, este redusă la 1%. La radio, emisiunile sunt jenant de nedocumentate. Televiziunile generaliste sunt supuse fluctuației banilor din piața de consum, de la paralele date pe medicamente pentru răceală la margarina de mumificat oamenii. Televiziunile de știri nu mai fac față presiunilor de zi cu zi, fie ele pseudopolitice, economice sau chiar de informare. Peste tot, selecția informației se face superficial și în mare grabă. Se trăiește sub o lozincă falsă, care spune așa: și mâine este o zi. Așa este, dar ziua aceea este a marilor manipulatori de informație și de speranță, nicidecum a celor care cer și au drepturi la o informație corectă. Guvernele noastre au atâta treabă pur economică, încât eforturile duse până acum greu se pot înscrie și în altă categorie.

Parlamentul, girantul democrației oriunde în lume, a fost și este atacat fără oprire. Nicicând în istoria României nu a existat un astfel de asalt, aproape constant, asupra legislației României. Practic, Parlamentul este ultima cetate care, odată cucerită, dizolvată, împrăștiată, învrăjbită, va anunța capitularea tinerei democrații în care ne-am pus atâtea speranțe. Nu vă alinați cu gândul că România, mai ales acum, că este în Uniunea Europeană, nu are inamici. Are la fel de mulți ca acum o sută de ani, dar mai rafinați, mai puternici, mai subtili și mai nemiloși. Unii ne sunt chiar prieteni în tratate, acte internaționale sau de comerț. Trebuie să o spun pentru binele nostru, al tuturor. Acest „război” este în toi și primele ținte stabilite sunt victime aproape sigure. Ele sunt pârghiile de control în societate. Acestea nu au mecanisme de apărare și singura armă ar putea fi conștiința națională. Așezarea în slujba țării și a neamului, lucru pe care „internaționalele momentului” și „promotorii multiculturalismului” îl urăsc mai mult decât orice.

Cu toate acestea, este singura soluție! Nu de mult am făcut afirmația că România a fost la un pas de disoluție națională. Atunci n-am dat explicații prea multe, nici nu puteam. Evident, pentru dușmanii Parlamentului atât a fost de ajuns. Am fost tratat de țicnit, mi s-au adus injurii teribile. Ei bine, astăzi vă voi oferi altă perspectivă din care veți putea analiza și declarația aceea, și altele, mai noi.