Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Roxana Mînzatu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Este o propunere de directivă bine-venită, care elimină obstacole în cazul contractelor de comerț transfrontalier în Uniunea Europeană; este vorba de obstacole care țin de dreptul contractelor.
Desigur, propunerea de directivă are și aspecte care în cadrul opiniei Comisiei pentru afaceri europene au fost sesizate; sunt aspecte care ar trebui reanalizate, inclusiv aspectele legate de modalități de plată, de moneda în care se efectuează plățile.
Dar, per ansamblu, Grupul PSD susține adoptarea și un vot favorabil pentru opinie, așa cum a fost ea elaborată de Comisia pentru afaceri europene. Considerăm că este o directivă care va duce la creștere economică și are absolut numai aspecte pozitive, care trebuie încurajate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.