Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2015
other · adoptat
Corneliu Florin Buicu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Este vorba de un raport de înlocuire asupra Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 a fost retrimis Comisiei pentru sănătate, prin adresa PL-x 399 din 3 decembrie, în vederea unei noi examinări și întocmirii unui nou raport.
Am avut în vedere la întocmirea prezentului raport de înlocuire avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei juridice.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare, prin introducerea unor măsuri care au ca scop interzicerea totală a fumatului în toate spațiile închise și acoperite de folosință colectivă, în incinta instituțiilor academice, de educație sau în alte spații.
De asemenea, este extinsă categoria faptelor ce constituie contravenții și se propune majorarea cuantumului minim al amenzilor contravenționale.
Prezentul raport înlocuiește raportul depus anterior. La lucrări au participat 18 din 19 membri.
În urma reexaminării, Comisia pentru sănătate și familie a hotărât să vă propună adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 349/2002, cu amendamentele redate în anexele care fac parte din prezentul raport.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.