Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2018
Informare · respins
Andrei Daniel Gheorghe
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Evident că sărbătoarea Centenarului, primul Centenar – că vor mai veni câteva, foarte multe, sperăm, astfel de momente de evocare în viitorul îndepărtat al istoriei noastre – al Marii Uniri de la 1918 este evenimentul fundamental al acestui an.
Și credem noi, Partidul Național Liberal, că toate eforturile – atât ale Parlamentului, cât și ale Guvernului – trebuie să meargă în direcția închegării unui concept de unitate națională și a unui concept de națiune puternică și de demnitate, pe care noi trebuie să-l arătăm în acest moment. Să arătăm că suntem uniți, să arătăm că suntem puternici, dar să arătăm că putem face și lucruri concrete pentru oameni, la 100 de ani de la Marea Unire. Dacă, spre exemplu, acum, în 2018, Biserica Ortodoxă Română va sfinți Catedrala Mântuirii Neamului, din păcate, guvernele din ultimii ani nu au reușit să facă sau nu au fost în stare, mai corect spus, două autostrăzi – una care să meargă din Muntenia și Oltenia în Transilvania, iar una care să meargă din Transilvania în Moldova –, lucruri care ar fi adus foarte mult în acest an, al Centenarului.
Evident că este un an în care trebuie să ne aplecăm cu toate resursele noastre pe ceea ce suntem noi. Pentru că un popor, dacă nu știe de unde vine și dacă nu-și cunoaște trecutul și nu-și cunoaște eroii, este predispus să nu aibă niciun viitor.
Vorbind de Centenarul Marii Uniri, acest moment al Centenarului putem spune că pornește încă de la Consiliul de Coroană din 27 august 1916, când România intră în Primul Război Mondial, este parcurs de luptele grele care au avut loc în toamna lui 1916, de momentul 1917 – Mărăști–Mărășești–Oituz – și este încununat de momentul 1918.
Anul acesta avem de sărbătorit trei uniri – 27 martie, cu Basarabia, 28 noiembrie, Bucovina, și în, cele din urmă, 1 decembrie 1918, când, la Alba Iulia, românii din Transilvania, din Banat, din Maramureș și din Crișana au stabilit și au decis unirea pe vecie, a lor, cu țara-mamă.
Așadar noi, acum, în 2018, avem de fapt punctul culminant al Centenarului, punctul culminant în care vedem ceea ce au însemnat pentru România niște personalități istorice, precum Regele Ferdinand și Regina Maria...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.