Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Andrei Daniel Gheorghe
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Evident, și Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota în favoarea acestui COM. Noi considerăm că este o chestiune fundamentală de civilizație ca remunerarea persoanelor să nu țină cont de faptul că unele persoane sunt bărbați, iar altele sunt femei.
Aici toate criteriile care trebuie să conteze țin de concurență, de o piață liberă, de unde toată lumea pornește cu aceleași drepturi și aceleași oportunități.
Între bărbați și femei trebuie să existe un raport de complementaritate, iar nu să fie încurajat un conflict social, așa cum cultivă ideologia de gen, în mod artificial.
Egalitatea de șanse presupune că toți sunt liberi într-o competiție, toți au aceleași drepturi și pot obține orice post de conducere.
Așadar, mi se pare absolut firesc ca acest principiu al remunerării în funcție de profesionalism, de calitatea muncii prestate și de gradul de calificare să fie respectat de toată lumea, iar nu pe alte criterii, care pot fi subiective. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.