Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2015
Informare · Trimis la votul final
Alexandru Nazare
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Evident, și noi susținem această comunicare.
În plus, cred că ar trebui să adăugăm câteva chestiuni importante. Dat fiind că este una dintre ocaziile în care se dezbate acest Plan de investiții, un element central al politicii Comisiei Junker, cred că trebuie să intrăm un pic în detalii.
Este vorba de o schimbare importantă de paradigmă între modul în care Europa își gândește investițiile, plecând de la modul în care se acordau fondurile până acum, Fondul de coeziune în mod direct, până la instrumente financiare. Această schimbare de paradigmă ne va influența destinul ca țară est-europeană foarte mult.
Și cred că trebuie să luăm foarte în serios acest plan și să ne uităm, atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ, cum ne pregătim pentru a selecta proiectele care vor intra în portofoliul României.
Spre exemplu, pentru informarea dumneavoastră, dragi colegi, cred că sunteți cu toții curioși, din cele 2.000 de proiecte primite până acum la Bruxelles, România a depus în jur de 10% – 200 de proiecte. Aceste 200 de proiecte se ridică la o valoare de 62 de miliarde de euro. Bineînțeles că, dacă v-aș întreba acum, nu cred că ar ști vreunul dintre dumneavoastră să spună care proiect a fost depus și ce criterii am avut la bază pentru a selecta aceste proiecte.
Evident, niciunul dintre dumneavoastră nu știe, pentru că nu a existat o dezbatere publică națională pe acest Plan de investiții, care este practic principala măsură de investiții a Comisiei Junker.
Noi credem că trebuie, în primul rând, să știm – spre exemplu –, poate ne spune cineva din..., poate ne spune premierul, spre exemplu, la „Ora Guvernului”, celebra „Oră a Guvernului”, cine se ocupă de acest Plan Junker, ca să știm și noi pe cine să întrebăm, pentru că, după cum observăm în raportul comisiei, evident că suntem preocupați de selecția proiectelor și evident că știm că țările, economiile mari vor fi avantajate prin criteriile tehnice. Știm că și țările cu economii în care există o tradiție în sectorul bancar vor fi influențate pozitiv pe criteriile financiare. Noi, în România, ce ne propunem? Ce fel de proiecte ne propunem să finanțăm prin acest plan? Știm că pe unele le finanțăm deja prin fonduri structurale, prin fondurile de coeziune. Care vor fi acele proiecte pe care le finanțăm prin Planul Junker?
Să știți că am avut neplăcuta surpriză să văd că ne propunem să finanțăm inclusiv săli de conferințe prin acest Plan Junker. Și nu cred că e o idee bună. Cred că ar trebui să ne propunem să finanțăm proiecte mari. Și, bineînțeles, am văzut și proiecte de autostrăzi, am văzut proiecte de căi ferate. Dar care este diferența între aceste proiecte și proiectele pe care deja le finanțăm prin fondurile de coeziune? Aceasta este o discuție foarte serioasă, pe care vă propun, dragi colegi, dincolo de această primă comunicare, s-o avem aici, o dezbatere parlamentară și o dezbatere națională pe acest Plan Junker care cu adevărat să ne ajute la dezvoltare. Pentru că în următorii 10 ani România va fi clar influențată de modul în care vom ști să tratăm Planul Junker.