Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2015
other · adoptat tacit
Sorin Avram Iacoban
Aprobarea unei suplimentări a ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Globalizarea terorismului a devenit o realitate ce nu poate fi contestată, o amenințare la adresa securității interne și internaționale și, implicit, un fenomen aflat în responsabilitatea întregii comunități internaționale.
Într-o lume în care terorismul câștigă tot mai mult teren este nu doar necesar, ci obligatoriu să ne luăm măsuri pentru a reduce cât mai mult posibil ca astfel de amenințări să se concretizeze pe teritoriul țării noastre.
Dacă România a fost până astăzi ferită de atentate teroriste nu înseamnă că țara noastră este imună la potențiale atacuri sau amenințări.
Desigur, nu înseamnă nici că soarta ar fi fost de partea noastră, ci este mai degrabă rezultatul muncii de prevenire și combatere a riscurilor teroriste de către instituțiile specializate ale statului român, ministerele de profil și structurile de _intelligence_ care au acționat strategic și și-au făcut datoria cu prisosință.
Cred că terorismul poate fi combătut prin soluționarea cauzelor acestui fenomen în țările de origine, prin combinarea măsurilor politice și economice cu cele informative și coercitive.
Prevenirea și combaterea terorismului reprezintă în sine o misiune dificilă, în contextul în care grupările și structurile teroriste se reinventează și mizează pe amenințări asimetrice, pe război hibrid și în general pe tehnici și metode neconvenționale care speculează breșe și vulnerabilități specifice statelor democratice.
Iată de ce războiul împotriva terorismului reclamă adaptabilitate și capacitate de răspuns, în acord cu provocările pe care le ridică structurile teroriste, astfel încât obiectivul unei lumi mai sigure pentru noi și pentru generațiile viitoare să poată fi realizat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.