Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2017
other · respins
Laurențiu Dan Leoreanu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Grupul deputaților Partidului Național Liberal, ca inițiatori și susținători în Comisia pentru buget, finanțe, va susține și în plen această propunere legislativă.
Considerăm nedreaptă și aberantă această prevedere legislativă care, în momentul de față, prin Codul fiscal, impozitează primii 400 m[2] din terenurile aflate în intravilan ca terenuri de construcții, deși ele fac parte din terenurile agricole. De altfel, în jurul locuințelor, ca o tradiție în zona rurală, în orașele mici, casele au terenuri care sunt folosite ca terenuri agricole, iar prin această prevedere care este în momentul de față în Codul fiscal s-a ajuns la impozitări aberante pentru oameni care se află la limita subzistenței.
Așadar, noi vom vota pentru adoptarea acestei propuneri legislative.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.