Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Stan Popa
vicepreședinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Departamentul pentru Energie, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Economiei, trebuie să dispună de suportul financiar necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor sale în materie de privatizare.
În fond, acest proiect de lege pune în concordanță activitatea propriu-zisă cu activitatea financiară. Astfel, departamentul va reține permanent la dispoziția sa, pentru desfășurarea corespunzătoare a activităților sale de privatizare, o sumă reprezentând jumătate din cuantumul anual.
Din veniturile încasate din privatizare de Departamentul pentru Energie se acoperă cheltuielile efectuate pentru activitatea de privatizare, se reîntregește suma care rămâne permanent la dispoziția acestuia, diferența urmând a se vira lunar la trezoreria statului.
În concluzie, Guvernul susține proiectul de lege în forma aprobată de Senat.
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.