Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Camelia Margareta Bogdănici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Hristos a înviat!
Dragi colegi,
Declarația mea politică se numește „Dor de țară”.
Pentru prima dată am petrecut Sfânta Sărbătoare a Paștelui ortodox departe de România, de casă și de familie.
Prin intermediul acestei declarații politice, permiteți-mi, dragi colegi, să vă împărtășesc câteva gânduri despre ceea ce am văzut și am simțit alături de românii stabiliți în Germania.
În ziua Învierii, am participat la slujba organizată de preotul Ștefan Anghel la Biserica românească „Sfântul Nicolae” pentru comunitatea de români din orașul Offenbach, de lângă Frankfurt. Am fost profund impresionată de numărul mare al românilor care au participat la această slujbă, veniți de la sute de kilometri distanță, chemați de bucuria de a lua Lumina Sfântă alături de conaționali.
De asemenea, am fost profund mișcată de tricolorul care era prins pe fiecare lumânare. Deși departe, România era acolo! Cu această ocazie, am realizat că sentimentul de patriotism este mult mai pregnant în străinătate. Era o atmosferă de deplină unitate, atmosferă pe care, din păcate, nu o simțim mereu acasă. Dacă ne referim la sfera politică, putem spune că unitatea lipsește totalmente, chiar atunci când nevoile celor care ne-au trimis în Parlament ne obligă să fim uniți.
Suntem datori să îi facem pe românii de pretutindeni să fie mândri de țara lor și să le creăm condițiile unui trai decent aici, în România, pentru a se reîntoarce acasă. Însă pentru aceasta este nevoie de unitate.
Lansez pe această cale, către colegii mei parlamentari de Iași, propunerea de a pune împreună bazele unui parteneriat constructiv pentru județul pe care îl reprezentăm în Parlamentul României. Se simte din ce în ce mai acut nevoia rezolvării urgente a problemelor din comunitate, iar acest lucru poate fi făcut mai bine numai dacă ne vom consulta cu toții, indiferent de culoarea politică.
În încheiere, doresc să îi adresez felicitări preotului Anghel, care reușește să aducă bucurie în sufletele românilor din Germania, precum și comunităților de români de pretutindeni pentru coeziunea și unitatea pe care o demonstrează zi de zi, și le transmitem că și noi, cei de acasă, suntem mândri de ei.
Vă mulțumesc.
Deputat de Iași, Camelia Margareta Bogdănici.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.