Ion Tabugan

Mulțumesc, domnule președinte.

Iată că această lege vine să repare, după 20 de ani de retrocedări, începând cu Legile nr. 18, 196, 1 și 257.

De ce spun că vine să repare? Tot retrocedând din aval spre amonte, de obicei proprietățile sunt în apropierea localităților, iată că acum, prin 257, am ajuns aproape în vârful muntelui, iar drumurile au rămas la Romsilva și pădurea a trecut la UAT-uri, la diverse asociații private.

Legea vine și corectează sau completează ceea ce s-a făcut inițial în Neamț.

Aș vrea să-l corectez un pic pe colegul meu. Dacă am fi avut 6 metri liniari pe hectar, poate că stăteam mult mai bine cu accesibilitatea în județele de munte. Media este undeva la 4,5. Sunt doar câteva – două-trei ocoale – care au media peste 6 metri liniari pe an și pe hectar. Deci de aici rezultă că, odată drumurile trecute în proprietatea UAT-urilor sub formă de proprietate publică, trebuie reglementat și aspectul finanțării, la PNDR, fondurile trebuie să ajungă dincolo, la Ministerul Mediului.

E o chestiune pe care vom reuși, pe parcurs, s-o reglementăm, în așa fel încât cu fondurile europene și banii investiți, și ajutoarele Guvernului să se realizeze drumuri forestiere capabile să transporte..., să suporte transportul sistemei de mașini cu care s-au dotat cei care exploatează și întrețin pădurea privată și chiar de stat.

Vorbesc de sistema de mașini în ansamblu, pentru că, dacă drumurile acestea au fost proiectate acum 20 de ani pentru a transporta inclusiv cu mașina 20 de tone, iată că, la ora actuală, avem 20 de tone doar pe o sigură osie și drumurile nu mai sunt capabile de a suporta portanța.

Deci de aceea trebuie neapărat să rezolvăm și problema finanțării acestor drumuri, pentru că trebuie să fim foarte realiști. UAT-urile nu sunt capabile să finanțeze drumuri de 20, 20 și ceva de kilometri pe serpentine, cu tot felul de lucrări de artă, care costă foarte mult.

Noi, UNPR-ul, susținem cu tărie această inițiativă și vom vota da.

Vă mulțumesc.