Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Radu Bogdan Țîmpău
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată pentru examinarea pe fond a Propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale, COM 167, la data de 7 aprilie 2014, împreună cu Comisia pentru muncă și protecție socială și cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci.
Comisiile sesizate au adoptat și transmis proiectele de opinie la data de 28 aprilie, respectiv 12 mai anul curent.
Comisia pentru afaceri europene și-a întemeiat opinia pe proiectele de opinii ale celor două comisii mai sus menționate și pe fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană.
Proiectul final de opinie a fost supus dezbaterii în ședința Comisiei pentru afaceri europene din data de 11 iunie 2014, în prezența a 14 dintre cei 26 de membri, fiind adoptat în unanimitate.
Comisia pentru afaceri europene a apreciat că propunerea de revizuire a Directivei 41 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale va îmbunătăți guvernanța și transparența acestor instituții, precum și activitățile transfrontaliere ale acestora, consolidând astfel piața internă.
A atras atenția asupra următoarelor puncte sensibile identificate în studiul analizei evoluțiilor politicilor sociale în Uniunea Europeană în ultimii trei ani: pensii suplimentare private și impactul în îmbunătățirea calității vieții populației,
publicat de către Institutul European din România în anul 2012.
Pensiile private, în general, și pensiile ocupaționale, în special, sunt încă percepute în România ca un sistem complementar puțin atractiv pentru contributorii actuali de vârstă medie, din cauza randamentului scăzut la vârsta de pensionare.
Cultura economisirii prin fondul de pensii private pentru tineri este slab dezvoltată, aceștia participând la pilonul obligatoriu prin efectul legii. Atracția economisirii voluntare prin sistemele de pensii private este extrem de redusă și din cauza veniturilor insuficiente pentru forța de muncă tânără, care are alte priorități de consum sau investire – educație, familie, deținerea unei locuințe etc.
În prezent, sistemul de pensii din România prezintă un sistem slab, neperformant și care generează efecte adverse în construcția generală a protecției și asistenței sociale pentru persoanele vârstnice și cu deficite în creștere pe seama reducerii efective a masei contribuabililor și randamentelor scăzute de încasare.
Sistemul actual nu asigură venituri adecvate confortabile la bătrânețe decât prin excepție, iar perspectivele sunt descurajante, cu rate de transfer venituri–pensii în scădere și risc crescut pentru sărăcie și excluziune socială.
În concluzie, Comisia pentru afaceri europene susține propunerile Comisiei Europene.