Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2017
Declarații politice · respins
Tudor Ciuhodaru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ideea este generoasă. Acordarea acelor vouchere, practic 5 lei la suta de lei din achiziții să poată fi deductibilă de fiecare familie, am putea spune că este chiar aceeași idee din impozitul pe gospodărie, făcută de data aceasta de cei din partea cealaltă a sălii.
Dar încălcarea acelor dispoziții prevăzute de Consiliul Europei, cu termenul de fixare a TVA-ului, poate să ducă la declanșarea procedurii de infringement și un astfel de proiect de lege nu este aplicabil.
Din acest punct de vedere, îmi doresc să existe cât mai multe deduceri pe acest domeniu, pentru că nu uitați că, în momentul în care am redus TVA-ul de la 24% la 9% la produsele alimentare, a scăzut și evaziunea fiscală de la 68% la 20%.
Măsură bună, dar nu tocmai fericit formulată legislativ. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.