Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2018
procedural · retrimis
Cristian Ghica
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Îmi cer scuze, abia acum am primit raportul.
Este vorba de un raport la Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind administratorii de credite, cumpărătorii de credite și recuperarea garanțiilor reale. Este vorba de COM 135 final.
Se solicită restrângerea explicită a domeniului de aplicare a directivei numai la creditele neperformante, deoarece, prin uniformizarea regimului cesiunii creditelor și, respectiv, al administrării creditelor, se va ajunge la cerințe mai permisive privind calitatea persoanelor care administrează creditele performante.
De asemenea, se solicită susținerea corelării cerințelor legale aplicabile cesionarilor care administrează direct creditele achiziționate cu cele aplicabile administratorilor de credite.
De asemenea, asigurarea condițiilor care să permită cunoașterea de către creditori a informațiilor necesare determinării gradului de îndatorare a unui solicitant de credit, prin impunerea în sarcina creditorilor și a cesionarilor de obligații de raportare a informațiilor privind creditele neperformante, cedate către un registru unic, stabilit în acest scop la nivel european, care să fie în măsură să furnizeze informații privind creditele neperformante cedate.
În urma dezbaterii, membrii Comisiei pentru afaceri europene au hotărât, cu majoritatea voturilor celor prezenți, formularea unor opinii la COM 135 final.
Comisia pentru afaceri europene supune plenului Senatului, spre dezbatere și adoptare, proiectul de hotărâre privind adoptarea raportului, în conformitate cu art. 34 din anexa Regulamentului Senatului.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.