Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 septembrie 2019
Declarații politice · adoptat tacit
Corneliu Florin Buicu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru sănătate și familie a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru completarea art. 234 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, trimisă cu adresa Pl-x 276/2018 din 2 mai 2018 _._
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă.
Camera Deputaților este Camera decizională.
La întocmirea prezentului raport am avut în vedere:
– avizul favorabil, cu observații, al Consiliului Legislativ;
– punctul de vedere favorabil, cu observații, al Guvernului, al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 234 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin instituirea obligației Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a comunica, la cererea asiguratului, în termen de 30 de zile, lista cu deconturile efectuate pentru fiecare dintre serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și celelalte servicii la care au dreptul asigurații, de care asiguratul a beneficiat în anul anterior.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat inițiativa legislativă.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative pentru completarea art. 234 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu amendamentele prezentate în anexă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.