Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2019
Declarații politice · adoptat
Vasile Cocoș
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și ale art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2018 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017–2020.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare crearea cadrului legislativ clar, stabil, predictibil și coerent, precum și o mai bună corelare a acestuia și a legislației subsecvente ce urmează a se elabora.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2018 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017–2020, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.