Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2018
Comemorativ · respins
Florin Claudiu Roman
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă.
Suntem prima Cameră sesizată.
Comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate și familie; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul favorabil al Comisiei pentru muncă; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați; avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil, cu observații, al Consiliului Economic și Social; punctul de vedere negativ al Ministerului Educației Naționale; punctul de vedere negativ al Guvernului.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, cu modificările și completările ulterioare, în vederea identificării unor soluții la problemele specifice localităților, mai ales din mediul rural, astfel încât să se asigure o bună creștere, îngrijire și educare timpurie a copiilor de vârstă antepreșcolară.
În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în ședințe separate.
În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea propunerii legislative, cu amendamente admise și amendamente respinse, cuprinse în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.
În funcție de obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.