Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2019
Declarații politice · adoptat
Vasile Cocoș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și ale art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2018 privind compensarea unor creanțe reciproce între statul român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății, precum și pentru prorogarea unui termen, transmis cu adresa PL-x 545 din 17 octombrie 2018.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unei proceduri administrative destinate compensării unor creanțe reciproce între statul român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății. Compensarea sumei pe care persoana o datorează Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu suma pe care statul o datorează cu titlu de despăgubire va stinge obligațiile reciproce, inclusiv cele derivate din actualizarea creanțelor și penalitățile aferente acestora.
Se propune prorogarea termenului-limită de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, de la data de 15 iulie 2018 la data de 31 iulie 2018.
Membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2018 privind compensarea unor creanțe reciproce între statul român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății, precum și pentru prorogarea unui termen, cu amendamentele admise prezentate în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.