Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2016
Informare · adoptat tacit
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect și, conform prevederilor art. 75 din Constituție, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 12 octombrie 2015.
Avem avize favorabile de la Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru mediu.
De asemenea, aviz favorabil de la Comisia pentru afaceri europene și de la Consiliul Legislativ.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru creșterea capacității de absorbție a fondurilor nerambursabile, îndeplinirea obiectivelor proiectelor și evitarea întârzierilor în implementare.
S-a discutat în Comisia pentru buget acest proiect de lege, în ședința din 8 decembrie 2015.
La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 32 de deputați, din totalul de 33.
În urma examinării și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare proiectul de lege, cu amendamentele admise în anexă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.