Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Carmen Ileana Moldovan
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din regulament, cele trei comisii au fost sesizate prin adresa PL-x 364 din 2 septembrie 2014 cu dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a acestui proiect de lege.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și al Comisiei juridice.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 24 iunie 2014.
De asemenea, la dezbateri au fost prezenți 22 de deputați din totalul de 24 de membri ai Comisiei pentru administrație publică, 35 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și 20 de deputați ai Comisiei pentru mediu.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de membrii celor trei comisii, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, cu un amendament admis, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.
Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.