Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2017
Comemorativ · respins
Sorin Lazăr
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 28 februarie 2017.
Proiectul supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013, Ordonanța Guvernului nr. 25/2001, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, Legea nr. 76/2002, Legea nr. 299/2017.
În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și-au desfășurat lucrările în ședințe astfel: membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședințele din zilele de 24 octombrie 2017 și 13 iunie 2017; membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială și-au desfășurat lucrările în ședința din 5 septembrie 2017; iar membrii Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și-au desfășurat lucrările în ședințele din zilele de 19 septembrie 2017 și 21 martie 2017.
În urma examinării proiectului de lege, membrii comisiilor prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, cu amendamentele admise prezentate în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.