Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 noiembrie 2007
Declarații politice · respins
Alexandru Pereș
Declarații politice prezentate de domnii senatori:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În data de 23 septembrie 2007, în municipiul Sebeș, județul Alba, s-a desfășurat un referendum cu privire la stoparea poluării atmosferei cu formaldehidă și cu alte substanțe cancerigene de către S.C. KRONOSPAN Sebeș – S.A.
Deși condiția impusă de Legea nr. 3/2000, prin art. 5 alin. 2, cu privire la referendumul local, și anume participarea a 50% plus 1 din cei cu drept de vot nu a fost îndeplinită, problema există și preocupă cu îngrijorare populația municipiului și a zonei limitrofe.
Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin Agenția de Mediu, s-a implicat și chiar a impus procesatorului unele măsuri, inclusiv amenzi, precum și demolarea noii fabrici de formaldehidă, pentru care nici nu avea autorizație de construcție. Problema, însă, a rămas nerezolvată. S.C. KRONOSPAN Sebeș – S.A. poluează în continuare, parcă și cu o mai mare intensitate.
Vă întreb, domnule ministru, pe dumneavoastră – un aprig luptător pentru un mediu curat și o viață sănătoasă și responsabil guvernamental pentru acest lucru – ce măsuri considerați că trebuie luate în continuare pentru a răspunde principiului sus-menționat, cu care și eu sunt de acord.
Vă atenționez că nici dumneavoastră, și nici eu nu putem să evităm sau să tergiversăm rezolvarea situației din Sebeș și că voi reveni cu aceste solicitări, regulat, conform obligațiilor și dreptului meu de senator, pentru a vă determina să luați deciziile ce se impun.
Solicit răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.