Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2013
final vote batch · respins
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În legătură cu cele menționate de domnul ministru Ialomițianu. Am rugămintea să-și aducă Domnia Sa aminte că în practica politicii Domniilor Lor a existat des obiceiul de a nu respecta angajamentele cu forurile internaționale. În ceea ce ne privește, suntem de alt tip și respectăm angajamentele internaționale, chiar și atunci când preluăm necazuri și constrângeri de care n-am avea acum nevoie.
În plus față de cele menționate de colegul meu de la Grupul PSD, vreau să subliniez faptul că Rezoluția nr. 256/2012 prevede amendarea statutului Corporației Financiare Internaționale, creșterea capitalului și stabilirea modalității de realizare a creșterii selective de capital.
În conformitate cu aceste prevederi, România, prin Ministerul Finanțelor, va subscrie un număr total de 1.617 acțiuni, la valoare nominală de 1.000 de dolari SUA pe acțiune, reprezentând o subscripție totală de 1.617.000 de dolari SUA.
Dat fiind faptul că prin această subscripție consolidarea se realizează, consolidarea poziției României în structura de acționariat a Companiei Financiare Internaționale, în contextul reformei puterii de vot din cadrul grupului Băncii Mondiale, Grupul Partidului Național Liberal nu poate decât să aprobe această ordonanță.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.