Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2018
other
Marilena Emilia Meiroșu
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea de astăzi este adresată domnului ministru al educației, Valentin Popa.
Subiectul interpelării: „Disciplinele identitare, în lumina Centenarului Marii Uniri”.
Un moment definitoriu în istoria poporului român va reprezenta Centenarul Marii Uniri, ce va fi sărbătorit în decembrie 2018.
În acest context se impune să ne întrebăm dacă sunt pregătiți tinerii noștri din punctul de vedere al cunoașterii istoriei propriei noastre țări. Au fost ei oare educați să promoveze politica identității naționale, politica adevărului istoric și politica recunoașterii valorilor?
Ca dascăl, deputat al Parlamentului României, am datoria de a analiza și de a da curs unor atenționări primite din partea profesorilor consacrați în domeniul privind calitatea informației cuprinsă în manualele de istorie, atât în ciclul gimnazial, cât și în cel liceal.
Colegii mei mi-au semnalat numeroase inadvertențe referitoare la conținutul manualelor și al programei de istorie.
Redau mai jos câteva dintre întrebările adresate de către profesioniștii în domeniu și solicit oficial un punct de vedere al conducerii Ministerului Educației Naționale, cu rugămintea de a-și manifesta disponibilitatea pentru o întâlnire publică cu persoanele direct implicate.
În urma răspunsului primit, prin adresa Ministerului Educației Naționale nr. 9.446 din 28 august 2017, la memoriul intitulat „Reintroduceți istoria românilor în școală”, în Anul Centenarului Marii Unirii am observat faptul, extrem de regretabil, de altfel, că funcționarii Ministerului Educației refuză cu obstinație asumarea identității naționale în învățământul public, chiar și în preajma Centenarului României.
De asemenea, se trece sub tăcere situația catastrofală de la liceu, unde istoria națională a fost în mod practic desființată, prin integrare, tematizare, demitizare, unde nu există teme legate de Războiul Reîntregirii și Marea Unire, situație care va fi menținută până cel puțin în anul 2024.
Când funcționarii ministeriali vorbesc de lipsa sintagmei „Istoria românilor”, pentru că în planurile-cadru ea a fost înlocuită de denumirea generică de „Istorie”, Domniile Lor dovedesc că nu au înțeles sau că nu vor să înțeleagă statutul istoriei românilor ca disciplină identitară, statut diferit de al altor discipline de învățământ, precum Matematica și Biologia, discipline la care dumnealor fac referire.
Oare de ce este atât de refuzată titulatura de „Istorie a românilor” la clasa a VIII-a, unde sunt temele de istorie națională, menținându-se titulatura generică de „Istorie”? De ce trebuie ascunsă, mascată, disimulată identitatea românească în cazul unei discipline identitare, așa cum este „Istoria românilor”? De ce nu se procedează la fel și cu istoriile minorităților?
Așa înțelege Ministerul Educației să asigure asumarea, promovarea și păstrarea identității naționale în preajma Centenarului, prin chiar refuzul afirmării identității naționale?!