Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2018
other
Dumitru Lupescu
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată doamnei ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia Olguța Vasilescu, și se numește „Cu ce v-au greșit militarii, doamnă ministru al muncii?”.
S-a observat, în ultimul an, o preocupare constantă, manifestată față de pensiile speciale, preocupare motivată prin așa-zisa grijă față de inechitățile sociale și injustele pensii „nesimțite”.
Având în vedere acest aspect, în numele militarilor în rezervă, vă adresez următoarele întrebări, la care și eu, și ei așteptăm răspunsuri clare și la obiect.
Care a fost structura ministerului sau persoana cu răspundere care a introdus în Legea salarizării unitare fostul art. 40, care prevedea suspendarea actualizării pensiilor militare?
Cine a fost inițiatorul art. 7 din Ordonanța nr. 59/2017? Dacă înainte de emiterea Ordonanței nr. 59 a fost efectuat vreun studiu de impact al art. 7 din ordonanță?
De ce dumneavoastră și ministerul pe care-l conduceți ați încălcat, doamnă ministru, principiul autonomiei stipulat în Legea nr. 223/2015, care este bazată pe organizarea, conducerea și administrarea de sine stătătoare a sistemului pensiilor militare de stat de către instituțiile din domeniul apărării naționale?
Dacă la emiterea Ordonanței nr. 59 s-a ținut cont de principiile unicității, legalității și recunoștinței, conținute în preambulul Legii nr. 223/2015?
Pe ce v-ați bazat afirmația, doamnă, că numai gradele mari au trecut în rezervă în urma apariției Ordonanței nr. 59? Vă comunicăm că, în urma ordonanței, au trecut 846 de ofițeri și 988 de subofițeri.
Ce stimulare a stat la baza afirmației dumneavoastră că actualizarea pensiilor ar duce la o dublare a acestora?
Concret, solicit să ni se răspundă ce se știe la Ministerul Muncii despre următoarele aspecte:
Când au crescut ultima dată soldele militarilor?
Când a fost introdusă actualizarea pensiilor militare după soldele activilor?
Care pensii militare au crescut cu 300%?
Ce inechități vor fi rezolvate în domeniul pensiilor militare, dacă prin înghețarea pensiilor la soldele activilor diferențele între pensiile celor ieșiți înainte de 1990 vor fi de cinci ori mai mici decât ale celor care trec în rezervă în 2019?
Scopurile finale, atinse prin actuala structură a art. 58–60 din Ordonanța nr. 59, sunt: o economie la bugetul statului, pentru că, după cum se vede, prin procesul de actualizare început nu este vorba de o creștere, ci de o scădere a pensiilor; batjocorirea și umilirea militarilor armatei, singura structură ce nu poate protesta nici măcar pe scările instituției și căreia nimeni nu îi ia apărarea; decapitarea, înlocuirea conducerii armatei și a celorlalte structuri componente ale sistemului național de apărare.
Până atunci vă solicit, doamnă ministru, ca, în calitatea dumneavoastră de for inițiator al ordonanțelor nr. 57/2015 și nr. 59/2017, să retrageți art. 40 din Ordonanța nr. 57 și art. 7 din Ordonanța nr. 59, așa cum ați procedat și cu art. 40 din Legea salarizării unitare.