Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 octombrie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Elena Mitrea
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Vasile Blaga, ministrul interimar al administrației și internelor, domnului Gheorghe Pogea, ministrul interimar al muncii, familiei și protecției sociale, și domnului Emil Boc, prim-ministru interimar.
Interpelarea se referă la disponibilizarea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav.
Domnule prim-ministru,
Domnilor miniștri,
Vă aduc la cunoștință un caz de o gravitate fără precedent, care ar trebui să constituie o prioritate și pentru dumneavoastră. Este vorba despre disponibilizarea, în urma măsurilor de reformare guvernamentală, a asistenților personali ai persoanelor adulte cu handicap grav, asistenți care sunt, de regulă, membrii ai familiei, la rândul lor pensionari.
Prin acest demers, mă alătur Ligii pentru Promovarea și Apărarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din România, care a adresat actualului Guvern al României o scrisoare deschisă în care trage un serios semnal de alarmă privind discriminarea asistenților personali menționați. Suntem martorii unei duble discriminări nu numai a asistenților respectivi, privați de un drept fundamental al lor, dar și a persoanei cu handicap, prin încălcarea dreptului constituțional care prevede protecție specială din partea statului.
Vă întreb, domnule prim-ministru, domnilor miniștri, cum mai poate fi asigurată această protecție specială, care dispare automat prin disponibilizarea asistentului personal, acesta fiind singurul care asigură îngrijire nu numai în cele 8 ore pentru care este plătit modic, ci 24 de ore din 24, și ce măsuri intenționați să întreprindeți pentru a remedia această situație.
Aștept răspuns în scris.
Pentru lămuriri suplimentare anexez scrisoarea deschisă din partea Ligii pentru Promovarea și Apărarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din România.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.