Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Trifon Belacurencu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Gheorghe Pogea, ministrul finanțelor publice.
Obiectul interpelării: „Asigurarea condițiilor pentru transportul pasagerilor spre localitățile izolate din Delta Dunării”.
## Stimate domnule ministru,
În anul 2000, Guvernul Văcăroiu reglementa, prin Hotărârea nr. 595, serviciul public pentru transportul pasagerilor și mărfurilor de strictă necesitate între localitățile izolate din Delta Dunării și municipiul Tulcea. An de an, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, au fost asigurate sumele necesare pentru a se asigura condiții minimale de prestare a acestui serviciu public, în situația în care transportul naval rămâne unica soluție de deplasare spre municipiul Tulcea a cetățenilor care își au domiciliul în localitățile izolate din Delta Dunării.
Și în acest an, prin Legea bugetului de stat, s-au alocat 7.800 de mii lei pentru această acțiune, prin trimestrializarea inițială transmisă de Ministerul Finanțelor Publice asigurându-se condiții minimale derulării contractului subsecvent de servicii încheiat între Ministerul Transportului și Infrastructurii și SC „Navrom Delta” – SA Tulcea, societate de transport pasageri.
Însă după rectificarea bugetului de stat, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice a procedat la retrimestrializarea sumelor alocate cu titlu de subvenție, în sensul diminuării subvenției aferente în primele trei trimestre și suplimentarea sumei în trimestrul IV al anului.
Cel mai afectat trimestru rămâne, în acest moment, trimestrul II, situație în care societatea de transport pasageri nu mai poate respecta prevederile contractuale cu privire la efectuarea curselor pe relațiile stabilite, mai concret spus, s-a modificat graficul de frecvență a curselor, cu efecte sociale și economice asupra populației din Delta Dunării.
Conducerea societății de transport pasageri a dispus măsuri destinate să reducă nivelul cheltuielilor, cum ar fi reducerea cheltuielilor de personal prin 10 salariați disponibilizați, sistarea lucrărilor de reparații capitale la navele din dotare, reducerea consumului de energie electrică, apă și cheltuieli administrative, însă, cu toate acestea, societatea nu poate reveni la graficul normal de frecvență a curselor spre zonele izolate din Delta Dunării.
Iată de ce, domnule ministru, vă adresez rugămintea, în numele celor 15.000 de locuitori cu domiciliul în localitățile izolate din Delta Dunării, să analizați posibilitatea suplimentării sumelor prevăzute a se aloca acestei activități în trimestrul al II-lea cu 800 de mii de lei, cu diminuarea sumelor corespunzătoare, a sumelor din trimestrul IV, situație în care încadrarea în prevederile bugetare anuale este respectată.
În acest fel, serviciul public pentru transportul pasagerilor și mărfurilor de strictă necesitate între localitățile din Delta Dunării și municipiul Tulcea se poate desfășura în condiții apropiate de o minimă normalitate.