Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2010
procedural · Trimis la votul final
Gheorghe Antochi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Mihail Dumitru, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
În ultima perioadă, fără argumente științifice, s-au făcut aprecieri nefavorabile, probabil interesate, cu privire la calitatea ouălor de consum realizate în baterii convenționale sau îmbunătățite și marcate pentru comercializare cu cifra 3.
De aceea, cred că este necesar și normal ca, pe lângă Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, și celelalte instituții ale statului, mai ales Autoritatea Națională Sanitară
Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să comunice consumatorilor de ouă poziția oficială autorizată că, prin art. 5 (2) al Directivei Consiliului 199/74/Comisia Europeană din 19 iulie 1999, se stabilesc standardele minime de protecție a găinilor ouătoare, începând cu 1 ianuarie 2012, și nu îmbunătățirea calității ouălor.
Mai mult chiar, ținând seama de faptul că toate bateriile convenționale trebuie înlocuite cu baterii îmbunătățite, cu cheltuieli foarte mari, și că, din cauza crizei financiare, posibilitățile producătorilor de ouă din România sunt extrem de limitate, vă rog, domnule ministru Mihail Dumitru, să interveniți, așa cum au făcut autoritățile din Italia și Polonia, pe lângă Comisia Europeană, pentru prelungirea termenului de folosire a bateriilor convenționale și după data de 1 ianuarie 2012. Aștept răspuns în scris și oral.
Gheorghe Antochi, deputat PSD, Colegiul 4, Circumscripția nr. 4 Bacău.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.