Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2010
procedural · Trimis la votul final
Maria Eugenia Barna
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată Ministerului Educației și Cercetării. Doresc ca domnul ministru Daniel Funeriu să-mi răspundă la o serie de întrebări pe care i le-am adresat.
Supun atenției dumnealui sesizările Asociației Generale a Învățătorilor din România, care sunt extrem de nemulțumiți de Proiectul Ordinului de ministru privind aprobarea specializărilor de nivel universitar care conferă dreptul absolvenților liceelor pedagogice de a ocupa funcții didactice de profesor în învățământul preșcolar și profesor în învățământul primar.
Acest proiect de ordin ignoră în totalitate și vine în contradicție cu Legea nr. 387, pe care noi am aprobat-o anul trecut. Și, mai mult, face referire la o serie de specializări, pe care în mod arbitrar le scoate din centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domenii și specializări aprobate privind încadrarea personalului didactic în învățământul preuniversitar.
De asemenea, proiectul de ordin de ministru ignoră disciplinele din învățământul preuniversitar, precum: educație antreprenorială, economie, economie aplicată, economia întreprinderii, educație economică și educație europeană.
De asemenea, anexele nr. 1, 2 și 3 din proiectul de ordin elimină unele specializări din profilul pedagogic, cu toate că ele permit să fii profesor, ignorând o serie de ordine de ministru.
Propunerea Asociației Generale a Învățătorilor este de a se renunța la anexele nr. 1, 2 și 3.
De asemenea, în vederea reglementării acestei situații, consider că este neapărat necesar să se introducă în ordinul de ministru sintagma „Absolvenții cu diplomă ai colegiului universitar pedagogic, ai liceului pedagogic sau ai unor școli echivalente liceului pedagogic”, această formulă fiind deja consacrată.
De aceea, vă solicit, domnule ministru, convocarea unei comisii de dialog și discutarea tuturor aspectelor sesizate de către subsemnata, și care am preluat solicitările Asociației Generale a Învățătorilor din România, pentru aducerea unor modificări care să corecteze aceste inadvertențe.
Solicit răspuns în scris și oral.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.