Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 februarie 2016
other
Mihai Baltă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Intervenția mea de astăzi este intitulată „Elisabeta Polihroniade”.
Personalitate distinsă a culturii, educației și sportului, Elisabeta Polihroniade a marcat decisiv evoluția și dezvoltarea șahului românesc, a sportului românesc, fiind imaginea șahului românesc al ultimei jumătăți de secol.
Multiplă campioană națională, internațională și olimpică, arbitru internațional, organizator de turnee internaționale, în anul 2000 Elisabeta Polihroniade a fost declarată șahista română a secolului, iar la aniversarea a 75 de ani ai Federației Internaționale de Șah (FIDE) – la Paris, în 1999 – a fost înscrisă în ediția inaugurală „Golden Book FIDE”.
Absolventă a Facultății de Filosofie, bună cunoscătoare a fenomenului european, a spațiului public european, vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Șahului Școlar, a susținut cu fervoare implementarea Declarației scrise a Parlamentului European cu privire la introducerea șahului în sistemul de învățământ, promovarea proiectului de viitor „Șahul în școală”, reunind în Aula Bibliotecii Academiei Române academicieni, miniștri, campioni mondiali și naționali, parlamentari, antrenori și arbitri, profesori, studenți și elevi, pe toți cei care au înțeles că șahul nu este numai „piatra de încercare a inteligenței umane”, ci și o încercare ce educă și formează caractere.
A susținut fără rezerve înființarea Taberei Naționale de Șah de la Agafton – Botoșani, în 1996 –, reunind timp de două decenii cele mai bune echipe de copii, tineri șahiști din cadrul palatelor copiilor din toată țara.
Jurnalistă și autoare de literatură șahistă, fondatoare a revistei „Gambit”, a reușit să pună în evidență valențele deosebite ale șahului ca știință și artă, ca sport accesibil pentru copiii din toate grupurile sociale, sprijinind coeziunea socială, contribuind la integrarea socială și combaterea discriminării.
Cu eleganță și distincție, calmă și înțeleaptă, a fost un ambasador al valorilor românești, al României, pe toate meridianele globului. O viață închinată șahului și țării sale într-un autentic spirit șahist: _gens una sumus_ .
Deputat Baltă Mihai, Colegiul nr. 5, Botoșani. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.