Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2007
procedural · respins
Petru Șerban Mihăilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Într-adevăr, noi nu am reușit niciodată să întoarcem un raport de respingere la comisie, în plen, dată fiind prezența, dar vreau să fac două comentarii legate de o altă discuție, dacă este și domnul ministru Orban aici, care a venit probabil pentru o altă chestiune, și anume, prin modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, pragul de achiziție directă a crescut de la 5.000 la 10.000, deci bibliotecile vor avea o pondere mai ridicată din punct de vedere legal, iar pentru negocieri a crescut la 75.000 de euro față de 40.000 de euro. Deci bibliotecile vor fi, oricum, într-o stare mai bună.
Chiar și fără această propunere legislativă, adresez rugămintea domnului președinte de la A.N.R.M.A.P. să dea o notă scrisă celor din domeniul de carte, în care să-i învețe, așa cum ne-a lămurit și pe noi, că pot achiziționa carte în condiții foarte bune.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.