Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Viorel Ionel Blăjuț
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Într-adevăr, o să fiu foarte scurt. Declarația politică de astăzi se intitulează „Autostrada fantomă”.
Stimate domnule președinte de ședință, Stimate doamne și domni deputați, Stimați colegi,
Chiar în timp ce la Iași se desfășura un grandios forum de investiții, în care se promiteau investiții cu duiumul pentru binele ieșenilor, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, domnul Narcis Neaga, lansa niște afirmații surprinzătoare.
Astfel, potrivit șefului CNADN, mult promisul, de către Guvernul USL, proiect al autostrăzii care să lege Iașiul de Ardeal este pe cale să fie înlocuit cu proiectul unei alte autostrăzi, care să conecteze Bacăul de Brașov!
În acest mod, prin transformarea Brașovului în centru, în orașul care să unească rutier toate cele trei provincii istorice românești, domnul Narcis Neaga susține că se va face o dreptate istorică.
Așa o fi, dar de ce se comite o nedreptate la fel de istorică Iașiului? De ce, din nou, capitala Moldovei este izolată de restul țării?
De altfel, declarațiile directorului Companiei de Drumuri au stârnit atât stupoarea, cât și indignarea mediului de afaceri ieșean, care consideră că, încă o dată, guvernanții de azi pregătesc o altă mare păcăleală ieșenilor care le-au dat atâtea voturi cu doar un an în urmă!
Mesajul oamenilor de afaceri din capitala Moldovei, dar și al tuturor ieșenilor, care cer respectarea promisiunilor electorale din programul USL, este clar și răspicat: „Nu ștergeți din nou Iașiul de pe harta europeană a autostrăzilor, domnilor guvernanți!”
Vă mulțumesc.
Deputat Viorel Blăjuț, Colegiul uninominal nr. 12 Iași.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.