Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Informare · informare
Samoil Vîlcu
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al Partidului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte Ioan Oltean.
Declarația mea politică se referă la 120 de ani de învățământ de calitate la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Una dintre cele mai valoroase școli românești, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, împlinește anul acesta 120 de ani de existență. Așadar, Râmnicu Vâlcea nu este doar un oraș frumos și încărcat de istorie, un oraș în care s-au ridicat multe personalități. Aici s-a cântat pentru prima dată Imnul național „Deșteaptă-te, române!” Mulți au făcut cunoscut în țară și în străinătate numele acestui oraș ce a împlinit, zilele trecute, 623 de ani de atestare documentară. De numele Râmnicului, dar și de istoria sa, se leagă acest Colegiu Național „Alexandru Lahovari”.
Un oraș se distinge față de altele prin oameni valoroși, iar un învățământ de calitate poate oferi calificarea profesională superioară necesară generațiilor ce ne vor urma.
Ca deputat, ca parlamentar ce reprezint județul Vâlcea, mă simt onorat să vorbesc despre această importantă școală românească, despre performanțele elevilor care au participat la olimpiadele naționale și la concursuri internaționale, dovedindu-se printre cei mai buni.
Meritul este, bineînțeles, și al profesorilor, care pregătesc generații întregi de elevi. Avem, de fapt, tradiții în obținerea performanțelor, iar Colegiul Național „Alexandru Lahovari” a dat învățământului românesc plusvaloare. În fiecare an are reprezentați în rândul elevilor la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare. Aceștia s-au remarcat la diverse discipline, printre care: română, matematică, fizică, limba franceză, engleză, chimie, geografie, istorie, informatică, astronomie, economie, filozofie sau biologie.
Le datorăm respect atât elevilor cu rezultate deosebite, cât și cadrelor didactice care-i pregătesc. Împlinirea a 120 de ani pentru această unitate de învățământ este un prilej pentru mine să subliniez faptul că la acest colegiu se face școală, competiția este la ea acasă, elite românești din diverse domenii au învățat aici.
Școală de referință pentru învățământul românesc, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” este un adevărat simbol al municipiului Râmnicu Vâlcea și sunt convins că generațiile următoare vor obține rezultate remarcabile, vor continua șirul de succese ale generațiilor care au învățat aici.
Vă rog, dragi colegi deputați, să luați parte la festivitățile care vor avea loc pe 4 iunie, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de învățământ de calitate la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.