Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2009
procedural · respins
Valentin Gigel Calcan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Comisia noastră a dat un raport cu amendamente, în sensul că ordonanța preciza ca termen 31 decembrie 2008, termen care deja a expirat.
Vreau să vă spun că, până acum, nu s-a făcut niciun fel de transfer al acestor acțiuni către salariați. La comisie a participat chiar și domnul Adolf Mureșan, președinte al Federației Naționale Sindicale din „Electricaˮ, și-au spus și dânșii un punct de vedere, în sensul că doresc să achiziționeze acest pachet. Nu l-au achiziționat deoarece până acum nu au existat norme prin care să se poată face acest lucru și de aceea noi am amendat ordonanța, în sensul de a da un răgaz de doi ani pentru...– zicem noi, un termen suficient de mare –, pentru a putea să fie adoptate aceste norme de către Guvern și salariații îndreptățiți să poată intra în posesia acțiunilor respective.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.