Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 octombrie 2016
Informare · respins
Corneliu Florin Buicu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
La întocmirea prezentului raport comun, cele trei comisii pe care le-ați enumerat au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observații și propuneri; avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe, cu amendamente; avizul favorabil al Comisiei pentru afaceri europene; punctele de vedere ale Ministerului Sănătății, cu observații și propuneri; punctul de vedere al Ministerului Economiei, cu observații și propuneri.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, urmărindu-se transpunerea integrală în legislația internă a Directivei Parlamentului European și a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun.
Proiectul face parte din categoria legilor ordinare. La dezbateri au participat membrii celor trei comisii. Raportul comisiilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în data de 7 iunie 2016.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii propun plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu amendamentele admise și cele respinse, redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport. Aș vrea să adaug, domnule președinte...
La pagina 12 din raport, o eroare de redactare: la art. 2 lit. n) va fi trecut textul aprobat de Senat, enumerarea de la lit. b) și m) introducând alte categorii, care nu fac obiectul definiției. Deci este o eroare de tehnoredactare. Și mai există erori de acest tip la pagina 175 din raport, la art. 28, după art. 27, art. 28 va avea următorul cuprins: „Anexele 1–3 fac parte integrantă din prezenta lege”, fiind motivate de respectarea normelor de tehnică legislativă. Deci cu cele două modificări.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.