Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Corneliu Florin Buicu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
La întocmirea prezentului raport am avut în vedere: avizul favorabil, cu observații, al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului; avizul pozitiv al Comisiei pentru buget; punctul de vedere favorabil al Ministerului Sănătății, din mai multe date.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 95 din 2006, în sensul reglementării corecte și echitabile a anumitor incompatibilități ale profesiei de medic, al modificării vârstei de pensionare, al implementării unui sistem național de evidență a medicilor în teritoriu.
Am examinat inițiativa legislativă în mai multe ședințe, în cursul lunilor septembrie și octombrie.
Votul final s-a dat în ședința din 18 octombrie, la care au fost prezenți 11 din cei 18 membri ai comisiei.
La dezbateri au participat domnul Dan Dumitrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și doamna Mihaela Ene, consilier juridic la DSU, în cadrul Ministerului Administrației.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.
Îmi fac datoria să vă rog, există două erori materiale. Una este sesizată de Departamentul Legislativ: la nr. crt. 33, alin. (2) al art. 729, în loc de trimiterea la lit. a) se va face trimiterea la alin. (1) al art. 729. Aceasta este o eroare materială. Iar a doua eroare materială: la nr. crt. 5 din raport, la art. 169 pct. (1) se introduce cuvântul „spitale”, înainte de cuvântul „regionale”.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.