Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2012
Declarații politice · adoptat
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Legat de calendarul de liberalizare a prețurilor la energie și gaz.
Domnule viceprim-ministru,
Și știți foarte bine că ați participat la negocieri în calitate de prim-viceguvernator.
Noi aveam obligația să depunem calendarul, și nu datele pentru majorare, și erau două condiții: Fondul Monetar s-a angajat să convingă producătorii de gaze naturale să accepte majorarea de redevențe, lucru care nu s-a realizat, iar Guvernul să dea sume compensatorii pentru persoane vulnerabile, lucru pe care nu l-ați realizat.
V-a fost foarte ușor să acceptați chiar devansarea majorării acestor prețuri, pentru că trăiți din inflație, chiar ați lovit în persoanele cu venituri mici.
Spuneți că ați rezolvat problema inechității. Când ați restituit contribuțiile sociale ați dat la cei cu venituri mari, pe cei cu pensiile mici i-ați neglijat.
Când ați dat reîntregirea salariilor de 8%, ați dat tot la cei care au venituri foarte mari.
Deci lucrurile acestea sunt adevărate, nu ce spuneți dumneavoastră!
V-a convenit să trăiți din inflație, chiar v-ați bucurat când s-a devalorizat leul în iulie–august, pentru că trăiți foarte bine din inflație.
Astea sunt adevărurile și loviți în cei cu venituri mici.
Vă doresc succes în alegeri, domnilor de la USL, și să vă duceți la cei care nu pot să-și plătească utilitățile și au rămas cu cămara goală!
La revedere!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.